De curand, am primit pe posta electronica doua documente care m-au intrigat. Am sa vi le prezint, dupa care o sa incercam sa ne dam seama ce rol au avut ele in eliberarea de certificate la Legea 42/1990 si Legea 341/2004.
Acest document este o adeverinta, eliberata de SSPR si care confirma faptul ca persoana in cauza ar fi posesoare de certificat la Legea 42/1990, dar nu i s-a eliberat certificatul din lipsa de imprimate. Destul de ciudat, deoarece in data de 08 aprilie 2013, s-au gasit destul de multe imprimate de certificate la Legea 42/1990. Pentru cei care stiu ca noi vorbim documentat, mai jos va prezint pozele.
Cam in aceeasi perioada s-au mai fabricat un gen de acte, asa zisele bonulete. Ce se dorea sa reprezinte acestea? Acelasi lucru ca si adeverinta prezentata mai sus. Lipsa de tipizate si persoana in cauza si-a depus actele pentru eliberarea certificatului la Legea 42. Mai jos va prezentam un asemenea bonulet.
Poate va intrebati de ce au avut nevoie unele persoane de asemenea documente. Simplu, in baza lor, li s-a eliberat certificat valabil la Legea 341/2004. Intrebare: A verificat cineva daca aceste adeverinte sau bonulete NU sunt contrafacute? Noi nu spunem ca ele nu ar fi valabile, dar ... avem dreptul sa intrebam daca cineva a verificat daca nu sunt falsificate? Pentru ca in 2013 se gasesc o gramada de tipizate (certificate) la Legea 42/1990 in arhiva SSPR-ului si totusi se elibereaza adeverinte si bonulete spunandu-se ca nu exista tipizate. Noua cel putin, ne da cu virgula, de aceea va intrebam pe Dvs. cititorii nostri ce parere aveti.