Pe Costel Balint l-am cunoscut în prima săptămână a lunii ianuarie 1990, când în redacţia ziarului DRAPELUL a dat buzna un tânăr brunet şi fără să se recomande mi-a spus să-i dau material că vrea să scrie o carte despre revoluţia din Lugoj. Pentru faptul că nu l-am luat în serios mi-a purtat pică şi când s-au făcut primii revoluţionari în Lugoj, a recomandat ocolirea persoanei mele. Ulterior, relaţiile noastre s-au îmbunătăţit, dar nu uită că atunci l-am “obstrucţionat” ... Nu i-am dat material fiindcă nu credeam că el este omul potrivit pentru a scrie o carte despre revoluţia din Lugoj. Ca să vedeţi cum exagerează şi cum aceste exagerări au fost dictate sub imboldul momentului, vă prezint textul lui dintr-o carte, unde preamăreşte efortul lui Victor Stămurean şi a lui Gheorghe Burada, care repet, după opinia mea şi după fapte au fost doar simpli participanţi şi nu lideri de grup, cum vrea să  se înţeleagă Costel Balint de fapt.


    “Lugoj, 20 decembrie, ora 14,00. De pe platforma industrială a oraşului, se aruncă manifeste, pe ele fiind scris : “Să fim alături de timişoreni, ne-am săturat de mizerie, vrem să trăim omeneşte. vrem libertate, jos dictatura, jos Ceauşescu, Jos tiranul “... Din păcate, manifestele au picat toate grămadă, nu s-au împrăştiat, au căzut şi în staţia de autobuz şi nimeni nu avea curajul să se aplece să ridice vreunul, minute în şir.
    O parte, au fost luate şi aruncate la întreprinderea de peste drum, IUPS, prin geamul de la proiectări. Au venit apoi oamenii de bine ai fabricii, harnici şi zeloşi, care, cot la cot cu Miliţia, le-a adunat într-un ritm accelerat.
    În jurul orei 18,00, în centrul oraşului, erau aproximativ 40 de tineri care erau adunaţi în grupuleţe şi discutau despre evenimentele de la Timişoara.
    Victor Stămurean, proaspăt întors din oraşul libertăţii, le povestea lugojenilor ce a fost la Timişoara. Toţi se întrebau,dacă lugojenii li se vor alătura ... În tot acest timp, mulţi trecători, aşteptau să se întâmple ceva. Deodată s-a auzit tare “Jos Ceauşescu, jos comunismul !” ; acesta a fost semnalul care a trezit timişorenii, acesta a fost şi semnalul care a trezit lugojenii.
    Au pornit pe străzi, conştienţi de faptul că dacă nu vor reuşi să îl înlăture pe Ceauşescu, ei îşi vor sfârşi zilele la închisoare. Pe traseu, a fost spartă o vitrină cu cărţi, care adăpostea operele genialului conducător, cărţi care sunt scoase şi rupte. Pe întregul traseu pe care l-au urmat lugojenii, nu au spart nimic, de acest lucru având grijă ca şi în Timişoara, cei care erau puşi să facă acest lucru.
    Pe podul de fier, coloana creşte numeric. În faţa Miliţiei, erau deja în jur de 100 de persoane. Sediul Miliţiei era cufundat într-o beznă totală. Burada Gheorghe, dorea să meargă cu coloana pe traseul str. Timişorii - micro V - micro IV - micro I - primărie, pentru a aduna cât mai mulţi oameni. Ajunşi în dreptul Sălii Sporturilor, cineva a împins coloana spre IURT, întreprindere care nu lucra la ora aceea, deci, spre unităţile militare din zona aceea.
    În dreptul alimentarei, de peste drum de Filatura de mătase, aproape de UM 01140, cei din coloană strigau : “Armata e cu noi”, unii, mai curajoşi, vroiau chiar să meargă în unitate, pentru a-i chema pe soldaţi să fraternizeze cu ei.
    Burada, îşi dă seama că sunt prea puţini pentru ca acest deziderat de fraternizare să prindă contur. Nu este de acord cu acest lucru. Victor Stămurean, avea deja o presimţire ...
Pentru a evita orice reacţie din partea armatei, grupul de revoluţionari a lăsat carosabilul dinspre UM 01140 liber, deplasându-se cât mai mult posibil pe partea stângă. Totul părea normal. Ei erau paşnici, strigau “Armata e cu noi !”. După o pauză scurtă, urmează două rafale de pistol mitralieră şi tânărul Daniel Brocea, aflat lângă Iosif Ianculescu, a pus mâna pe abdomen şi a strigat cu ultimele puteri ale vieţii : “M-au împuşcat, m-au omorât !”, după care încercând să mai facă un pas, s-a prăbuşit, cu tot ajutorul pe care a încercat să i-l dea Ianculescu, căruia, nu-i venea să creadă că Daniel, a fost împuşcat până când un tânăr îi arată palma lui Daniel, care era plină de sânge. Ianculescu, îi îndeamnă să meargă la IURT, lăsând în urmă doi morţi. Pe Daniel Brocea şi Valentin Rosada.
    Victor Stămurean, împreună cu alţi lugojeni, au oprit două maşini şi i-au trimis pe aceştia la spital, mai trăiau încă.
    În urma coloanei, linişte de mormânt, bezna îşi intra în drepturi. Pe trotuarul din stânga UM 01140, se aflau pete de sânge care nu se vor curăţa niciodată.
    Coloana a ajuns pe strada Timişorii, tovarăşul miliţian Nacu (părtaş la cele întâmplate în apropierea UM 01140), împreună cu un civil somează coloana să lase banda din stânga şoselei liberă. Intrând coloana pe strada Cornet prin Micro IV, Micro II se ajunge la magazinul UNIC. De aici, trec podul de beton şi merg prin parcul George Enescu, pe strada Bucegi. Aici, Victor Stămurean şi Iosif Ianculescu împreună cu vreo trei tineri, se hotărăsc să meargă la CFR pentru a-i aduna pe muncitori.
    Un om, le spune să nu meargă la gară pentru că la întoarcere vor trebui să treacă pe lângă UM de Securitate şi s-ar putea ca aceştia să tragă în ei. Manifestanţii, se întorc din nou în centru: la librăria de acolo, descoperă că aceasta, a fost distrusă aproape în întregime. Măreţele teze ale lui Ceauşescu, se aflau în stradă. Se organizează un grup de revoluţionari lugojeni care au sarcina de a evita spargerile, cuvintele de ordine fiind : “fără violenţă”.
    Primăria oraşului, era apărată de un pluton de miliţieni, conduşi de căpitanul Căpăţână. (Aici dezinformarea lui Costel Balint atinge cote alarmante, căpitanul Iosif Căpăţână era şeful pompierilor, şi participa cu un echipaj, pentru stingerea unui eventual incendiu şi chiar mai târziu au stins focul de la Primărie). Soldaţii nu aveau arme, căpitanul îi adusese pe riscul său acolo, cu mâinile goale.
    Cei câţiva subofiţeri de miliţie, care făceau şi ei parte din dispozitiv, au fugit de mult.
    În interiorul Primăriei, mai mulţi activişti locali, ca tov. Triţoiu, remarcat activist PCR, fost primar la Făget, promovat la Lugoj. Revoluţionarii, s-au oprit în faţa Primăriei şi au început să scandeze : “Jos Ceauşescu !”, “Jos comunismul !”.
    Ianculescu, i-a cerut voie lui Triţoiu să intre cu un grup de revoluţionari ca să scoată tablourile lui Ceauşescu şi steagurile PCR-ului şi tot ce simboliza comunismul.
    Văzând că manifestanţii se agită tot mai tare, Triţoiu a fost de acord la început, a urcat şi a început să vorbească mulţimii, care îi cere să arunce portretul lui Ceauşescu. Acesta, nu a făcut-o însă.
    În faţa uşii Primăriei, apar câteva persoane care sunt hotărâte să spargă uşa şi să dea foc clădirii. Ianculescu, se opune, iar cei din grup, îl scot pe sus din acea zonă.
Tânărul cu care Ianculescu a venit de la Timişoara, îl prinde de mână şi îi spune: “Lasă-i, n-ai să reuşeşti să-i opreşti, tu, ăştia, nu-s de-ai noştri”.
    După câteva momente, la parterul clădirii, începe incendiul, care se măreşte tot mai mult şi cuprinde întreaga clădire.
    În jurul orei 23,00, un grup de demonstranţi, venind din centrul oraşului, s-au îndreptat spre sediul miliţiei, strigând : “Jos Ceauşescu !”, “Jos Miliţia !”, “Jos călăii !”. Când s-au apropiat de Miliţie, au început să arunce cu pietre în poarta acesteia, apoi în geamuri, spărgându-le. Colonelul Pop Arcadie, şeful Miliţiei, dă imediat ordin să se execute foc de avertisment. Se trag cam 40-50 de cartuşe. Demonstranţii fug, eliberând zona “minată” şi astfel, nu sunt nici morţi şi nici răniţi.
Costel Balint