Scânteia a fost dată de prima lozincă anticeauşistă : “Jos Ceauşescu !”, urmată imediat de : “Jos comunismul !”. Trebuie să recunoaştem, era o gloată fără lideri, care s-au bulucit pe podul de fier, cu gând să meargă la comitetul municipal de partid unic, adică PCR, dar unii dintre ei, curând şi-au dat seama că sunt prea puţini pentru a-i sili pe comunişti să predea puterea locală. La început au fost circa 50 - 60, dar în scurt timp au ajuns la aproape o sută de tineri, sau poate mai mult, dar un lucru este clar, că aproape în fiecare clipă se alipeau de coloană, ba o persoană, ba două şi uneori grupuri întregi.
    Fără să pot descoperi care dintre participanţi ar fi avut o influenţă mai mare, coloana s-a deplasat, în mod organizat spre platforma industrială, cu gândul de a-i putea ridica la revoltă pe cei care lucrau în schimbul de după masă la IURT, IUPS şi IPC-Mondial. În fruntea coloanei am identificat pe Iosif Ianculescu, Petrică Balint şi un ceferist, al cărui nume nu l-am putut afla, care purta cu el steagul cu gaură.
    Când demonstranţii s-au apropiat de unităţile militare, în comun acord se impune o regulă, coloana se va deplasa numai pe partea stângă, adică lăsând între ea şi unitate două benzi de circulaţie. Când primii demonstranţi au trecut calea ferată, în timp ce scandau, mai întâi s-au auzit două focuri de armă, urmate imediat de o rafală scurtă de pistol mitralieră. Câţiva tineri, aflaţi în mijlocul demonstranţilor s-au prăbuşit, din care Valentin Rosada şi Daniel Brocea, vor deceda mai  târziu şi astfel jertfa celor doi va deveni un simbol al libertăţii pentru lugojeni.
    Când s-a auzit împuşcăturile, cineva de bine de la IURT, a deconectat curentul electric şi demonstranţii văzând întreaga zonă în întuneric, au crezut că uzina este închisă, dar nimeni nu a avut ideea să meargă mai departe la IUPS şi la IPC-Mondial, ale căror schimburi lucrau după amiază.  
    Ulterior, în mod eronat s-a vorbit despre faptul că revoluţionarii din Lugoj au atacat unitatea militară, ba mai mult au sărit gardul, dar nici o victimă omenească nu a fost lângă gard sau în perimetrul unităţii, singurii morţi înregistrându-se la circa 40-50 m de cel mai apropiat gard, în dreptul micuţului părculeţ, unde se află monumentele ridicate în cinstea eroilor din decembrie 1989.
    Neputinţa, mânia şi răspunsul cu gloanţe la o demonstraţie paşnică, au dus la tot ce s-a întâmplat mai târziu, începând cu incendierea primăriei şi terminând cu spargerea tuturor vitrinelor magazinelor din oraş.
    Cei doi loviţi de gloanţe, au fost trimişi la spital, iar grupul s-a întors înapoi spre primărie. Acum ies câţiva coordonatori firavi, fără a avea alura unor lideri, însă sfaturile lor sunt ascultate şi ei sunt Kovacs Iosif de la IURT şi Bot Gheorghe de la IUPS. Oricine îşi arogă dreptul de a fi printre primii organizatori ai revoluţiei sunt tardive şi neavenite şi îi rugăm să-şi ţină poveştile pentru ei şi minciunile gogonate pentru nepoţi.
    În dreptul sălii de sport, coloana a deviat spre Micro IV, pe strada Cornet şi pentru că erau somaţi permanent de miliţieni şi pentru a atrage câţi mai mulţi în rândurile lor. Erau convinşi şi circula ideea, cu cât sunt mai mulţi cu atât mai temeinică era reuşita. După ce au trecut prin faţa blocurilor, îngroşându-şi rândurile, au ieşit în dreptul UNIC-ului şi au trecut podul de beton, cu gândul să meargă la gară, însă spaima că vor trece pe lângă batalionul de securitate i-a întors din drum, aşa că în dreptul hotelului Timiş au luat-o pe strada Columna din Paris şi apoi pe strada policlinicii şi au ajuns iarăşi de unde au plecat, din centrul oraşului. Atunci, o persoană, pe care nu am reuşit să o identific, a spart vitrina de la librăria din centru şi după ce a scos toate cărţile “celui mai iubit fiu al poporului român”, le-a aranjat în mijlocul străzii şi le-a dat foc. În lumina flăcărilor se striga tot mai tare : “Jos Ceauşescu !”, “Jos comunismul !” etc.
    Flăcările nici nu erau stinse şi coloana, ca un şarpe uriaş se deplasă spre comitetul municipal de partid şi au ajuns la orele 21 şi câteva minute. După încercările nereuşite ale revoluţionarilor de a-l convinge pe Triţoiu, să arunce tabloul lui Ceauşescu şi alte însemne ale comunismului, Petrică Balint forţează uşa, sparge geamurile de deasupra şi circa 50 de manifestanţi se bulucesc înăuntru. Atunci se declanşează violenţa, oarecum justificată, după răspunsul cu gloanţe era normal să se răspundă pe măsură. Funcţionarii sunt bătuţi, uni sar pe ferestre şi îşi rup picioarele, tovarăşa Zaharia este confundată cu tovarăşa prim secretar Paulina Basica şi în urma altercaţiei ajunge la spital. Foşti lideri PCR locali fug la Miliţie şi apoi sub adăpostul lui Remus Porumb de la unitatea de securitate.
    Vârful violenţei se concretizează prin aruncarea pe ferestre a diverselor aparate electrice şi electronice şi alimentelor găsite în birourile celor nesătui.
În piaţă câteva mii de oamenii priveau flăcările. Nu erau în stare să spună nimic în faţa acestui simbol comunist, care reprezenta pe plan local prelungirea unui regim străin, importat de la ruşi.
    Nu departe, pe strada V.V. Delamarina, pompierii stăteau gata să intervină să stingă focul şi au reuşit acest lucru, fiindcă comandantul lor Iosif Căpăţână a fost primul militar din Lugoj care s-a alăturat revoluţionarilor şi pentru acest fapt profund de conştiinţă a fost ales în Consiliul municipal. În timpul incendiului au ars documentele de stare civilă şi fiscală ale lugojenilor şi pentru readucerea lor la zi s-a cheltuit enorm şi muncă şi bani.
    Pe la orele 22,30, din Piaţa, de acum înainte, a Revoluţiei, se desprinde un grup condus de-o doamnă blondă (mai târziu am aflat că o cheamă Mariana), care însoţită de vreo 50-60 de tineri şi se deplasează spre Miliţie. În drumul lor, sparg vitrinele de la librăria din apropiere şi se dau foc operelor lui Ceauşescu. În spatele bisericii greo-catolice, grupul se desface în două părţi, cea numeroasă se îndreaptă spre Miliţie, iar cealaltă, ocoleşte biserica, cu intenţia să meargă spre centru. Când doamna cea blondă a ajuns la poarta Miliţiei, a început să bată în poartă cu o cărămidă sau o piatră, numindu-i pe miliţieni criminali. Atunci s-a deschis focul. Spaima a fost atât de mare, încât piaţa s-a golit foarte repede. Urmele gloanţelor trase din Miliţie au putut fi văzute mulţi ani, pe frontispiciul farmaciei din Piaţa Republicii (actualmente Piaţa Iosif Constantin Drăgan).
    Faptul că Miliţia a deschis focul a contribuit din plin la distrugerea tuturor vitrinelor din municipiu. Chioşcul de ziare din Piaţa Poştei a luat foc şi ars în câteva minute scrum. După ce s-au întors de la Miliţie s-a început spargerea sistematică a geamurilor magazinelor şi într-o furie colectivă necontrolată s-au aruncat pe stradă pâine, sticle şi alte mărfuri. Până în jur de orele 2 noaptea se auzea zarva spargerilor din oraş. Dacă la început erau doar câţiva care spărgeau, pe urmă au apărut grupuri în fiecare cartier şi nu a scăpat nici un gemuleţ al vreunui magazin.
    Clădirea primăriei a rămas pustie, nepăzită, la discreţia hoţilor şi a ţiganilor, care în înţelegere au furat pe rupte, pur şi simplu au devastat clădirea, bucurându-se de o libertate totală.
    Când lucrurile păreau să se liniştească au intervenit plini de zel, armata în cooperare cu miliţia, şi-au “cules” la întâmplare circa 50 de persoane, vinovate în opinia unor ofiţeri obtuzi, de declanşarea Revoluţiei la Lugoj. I-au îngrămădit într-o dubă şi i-au dus la sediul Miliţiei, unde până dimineaţa au fost supuşi unor anchete foarte aspre.
    În acea noapte de pomină, cu siguranţă nimeni nu a dormit, şi nimeni nu se gândea că această primă zi, era prima zi a libertăţii noastre.
    Şi mai ştiu că niciodată nu se va mai putea anula curajul nostru şi mai ales dreptul ca acest oraş să fie declarat oficial AL DOILEA ORAŞ LIBER.
Odată cu abandonarea puterii locale, de către autorităţi, Lugojul a devenit în noua istorie a României de după comunism PRIMUL ORAŞ DUPĂ TIMIŞOARA, iar faptul că în România mai există încă două oraşe care-şi atribuie pe nedrept acest merit, Aradul, care începe revolta populară pe 21 decembrie 1989, orele 8 dimineaţa şi Cugirul, care începe în aceeaşi zi la orele 12, înseamnă că încă suntem încătuşaţi în umbra unui trecut nu prea demn pentru noi.
    ar faptul că parlamentul ţării a votat pentru a ne declara ORAŞ MARTIR, înseamnă că până la urmă ADEVĂRUL a ieşit la iveală.