Doresc să fac cunoscut populaţiei din Lugoj, faptul că eu sunt persoana care a venit în seara zilei  de 20.12.1989 dinspre gară. Revenind cu acceleratul de Iaşi din Timişoara, unde am participat alături de miile de “huligani” la demonstraţia de pe străzile Timişorii şi de la consiliul popular judeţean, unde am hotărât împreună cu încă trei timişoreni să venim şi la Lugoj să începem revoluţia.
    Deoarece până în dimineaţa zilei de 20 decembrie ’89 am fost internat în spital, secţia contagioase, nu cunoşteam starea de spirit a Lugojului din acel moment, motiv pentru care am hotărât împreună cu cei trei timişoreni cu care am plecat de la judeţeană spre Lugoj, să mergem prin baruri şi discoteci şi să mobilizăm oamenii. Eu având bicicleta la gară am pornit spre Clubul Tineretului şi la Teatru, iar ei la barul Semenicul şi Timişul. Apropiindu-mă de Clubul Tineretului am văzut grupuri de oameni adunaţi în faţa cofetăriei Liliacul. Până la Ceasul Electric erau grupuri, grupuri. Am intrat într-un grup de 10 - 15 persoane aflat lângă stâlpul electric din faţa uşii de la cofetărie, unde Bot Gheorghe de la IUPS întreba aceşti oameni dacă - “Mai are rost să stăm degeaba aici, sau mergem acasă !”. Din acel grup cunoşteam doar trei persoane. Atunci am intervenit eu şi după ce le-am explicat pe scurt situaţia din Timişoara am strigat cât am putut de tare : “Jos Ceauşescu!”, “Jos dictatorul !”, sloganuri cu care a început mişcarea lugojenilor şi nu cu sticle sparte, sau alte variante care din păcate circulă prin intermediul mass-mediei.
    În momentul când am strigat “Jos Ceauşescu !”, “Jos dictatorul !”, acele mici grupuri au format o masă compactă de circa 50 - 100 de oameni, cu care am pornit către Consiliul Popular municipal. Ajungând în colţ la Femina, am observat că de la sediul  Miliţiei circa 20 de persoane (miliţieni, civili şi gărzi patriotice), alergau înspre Consiliu. Până la Consiliu s-au adunat circa 200-300 de persoane. Văzând că suntem încă puţini, am hotărât să mergem în Zona Industrială, pentru a lua schimbul II de la întreprinderile din zonă. În drum spre zona industrială ni se alăturau grupuri, grupuri de persoane, aşa încât în zonă am ajuns circa 400-500 de persoane.
    Apropiindu-ne de unităţile militare am început să scandăm : “Armata e cu noi !”, “Soldaţi pe cine apăraţi?” şi “Fără violenţă !”.
    Pentru a evita orice reacţie din partea Armatei, am lăsat carosabilul dinspre unităţi liber, deplasându-ne cât mai mult posibil pe stânga, şi nu cum susţine tovarăşul colonel Mîndru, că noi am fi încercat să escaladăm gardul unităţii militare ... La circa 9-10 metri după ce am trecut linia ferată ce intră în unitate, s-a deschis foc. Imediat după ce s-a deschis focul, tânărul Daniel Brocea, aflat lângă mine, lateral stânga, a pus mâna la burtă strigând : “Au ! m-au împuşcat ! m-au omorât !”. Încercând să mai facă un pas, s-a prăbuşit, cu tot efortul pe care l-am făcut pentru a-l ţine să nu cadă. Nu-mi venea să cred că a fost împuşcat, până în momentul când un tânăr ne-a arătat palma toată sânge, strigând că e împuşcat. În acel moment am avut o tresărire şi un licăr de teamă, gândindu-mă că acasă aveam trei copii, care mă aşteptau să vin de la spital şi să le asigur viitorul.
    Văzând că oamenii se resfiră în toate părţile, am strigat să mergem la IURT. Când am ajuns la IURT, luminile erau stinse iar paznicul ne-a  spus că muncitorii au plecat acasă, ne-am întors înapoi. Pe la blocul turn de pe Timişorii, tovarăşul miliţian Nacu şi un civil ne-au somat să mergem în coloană şi să lăsăm banda din stânga liberă. Atunci i-am spus că îi lăsăm ambele benzi libere, intrând pe strada Cornet, Micro V, prin Micro IV, Micro II, am ieşit pe lângă punctul termic în zona Unic. De aici am trecut intersecţia de la Unic, apoi peste podul de beton ne-am deplasat pe lângă parcul George Enescu pe strada Bucegi. Împreună cu domnul Victor Stămurean şi încă vreo două persoane am hotărât să mer-gem la gară să luăm şi CFR-ul. Deci am intrat pe strada Gării (astăzi Mocioni). Un domn ne-a spus să nu mergem la gară, că la întoarcere trebuie să trecem pe lângă unitatea de securitate şi s-ar putea să tragă şi aici în noi. Pentru acest motiv am intrat pe lângă Casa Pionerilor şi apoi pe strada Policlinicii am revenit în centru. Când am ajuns în dreptul librăriei din centru s-a spart vitrina unde se aflau acele măreţe teze şi opere, care au fost scoase şi incendiate. De abia acum s-a spart vitrina şi nu cum spun unii “revoluţionari de după draperii”. Atunci ne-am organizat şi unui grup i-a revenit sarcina ca să evite alte spargeri.
    La Consiliu, tovarăşul Triţoiu ne aştepta, scandând la cererea noastră : “Jos Ceauşescu !”, “Jos comunismul !”. O parte din demonstranţi au vrut să-l linşeze. Personal i-am spus să ne dea voie să intrăm în grup ca să scoatem tablourile lui Ceauşescu, steagurile PCR-ului şi tot ce simboliza comunismul. Văzând că oamenii se agită tot mai tare, Triţoiu a spus că merge şi face ceea ce i-am cerut eu. Mi-a demonstrat încă odată că este un individ laş şi ordinar. Acest individ este principalul vinovat de distrugerea consiliului popular. Acum îmi pare foarte rău că nu i-am lăsat să-l linşeze. În timp ce acest individ vorbea de la balcon, la uşă au apărut câteva persoane pe care eu personal nu le-am mai văzut alături de noi în timpul deplasării prin oraş. Aceştia au hotărât să spargă uşa şi să dea foc clădirii. Împotrivindu-mă acestei idei am fost luat pe sus de doi dintre componenţii acestui grup. În acea clipă unul dintre timişoreni, cu care am venit m-a prins de mână şi mi-a spus : “Lasă-i, n-ai să reuşeşti să-i opreşti tu, ăştia nu sunt de-ai noştri !”.
    M-am retras pe trotuarul de lângă fântână, privind cum se dezlănţuie violenţa şi mai ales cum câteva mii de oameni privesc cu satisfacţie la distrugerea unor documente şi a unei clădiri.
    În jurul orei 22, am plecat dezamăgit acasă. Acel “fără violenţă” din Timişoara a fost încălcat în picioare de ambele tabere. Eram răguşit, flămând, însetat şi epuizat după o zi plină de evenimente. Dimineaţa trebuia să merg la serviciu, la centrala termică de la Zona Stadion.
    A doua zi, la terminarea serviciului am venit iarăşi la demonstraţie, dar conducătorii din seara trecută nu mai erau recunoscuţi, apăruseră alţii mai proaspeţi, care puteau să vorbească şi să fie auziţi, eu eram prea răguşit ca să fiu înţeles.
    În 22 decembrie ’89 am mers pe balcon, să-i văd pe eroii din seara de 20, dar stupoare ... se evaporaseră. În schimb au apărut “eroii” de după perdea, “eroii” care au stat pe burtă pe covor ascunşi sub pat.

    P.S. Tovarăşe colonel Mîndru, dacă vă era teamă că acei indivizi văzuţi de dumneavoastră sar gardul şi aruncă staţia de gaz în aer, de ce nu aţi tras în ei ? De ce nu au fost împuşcaţi lângă gard ?  De ce minţiţi şi defăimaţi aceşti eroi ai noştri, care cerându-şi libertatea lor, o viaţă mai bună pentru ei şi pentru dumneavoastră, pentru poporul român, nu au căzut ca nişte hoţi şi huligani, lângă gardul unităţii, ci au căzut la circa 15 - 20 m de gardul unităţii.
Cinste acelor ofiţeri şi subofiţeri, care au alergat şi au strigat soldaţilor să oprească focul, să nu se mai tragă.
    Un lucru care nu pot să mi-l explic este traiectoria glonţului, cum acest tânăr Dan Brocea a putut fi lovit lateral stânga, în timp ce focul se trăgea din dreapta. Dacă a fost ricoşeu, cum se spune, impactul glonţului cu piatra cubică din asfalt se auzea, glonţul rupea la intrare. Oare s-a tras cumva şi din părculeţ ? Ce spuneţi tovarăşe miliţian Nacu ?