Dovada şi câteva manifeste se află la Muzeul de Istorie
Cinci oameni pentru eternitate
    MARINELA ANDREI, LAURA VELCSOFF, NICOLAE ANDREI, MIRCEA VELCSOFF şi ADRIAN LUNGU. Uneori, adevărul trece pe lângă noi, fără să-i acordăm o mare atenţie, ignorăm că am fost privilegiaţi pentru o clipă. Aşa s-a întâmplat şi cu întâlnirea mea, din ziua de 30 decembrie 1989, cu Marinela Andrei, când împreună cu Laura Burcă  (astăzi Velcsoff) au intrat în redacţia ziarului Drapelul, renăscut în acele zile, şi mi-au demonstrat că ele şi alţi trei bărbaţi au aruncat manifestele în ziua de 20 decembrie 1989, în jurul orelor 14, în staţia de autobuze de la IURT.
    Indiscutabil, aruncarea manifestelor a acţionat ca un motor al Revoluţiei din Lugoj şi cel mai important lucru este faptul că ei au făcut-o independent de Timişoara şi că  această acţiune a fost pregătită încă din 1988.
    O altă dovadă: Ziarul Drapelul
O altă dovadă se află în ziarul Drapelul nr. 5, din 4 ianu-arie 1990, unde apare un articol pe care îl reproducem integral mai jos.
    SECVENŢE DE NEUITAT
    Fluturaşi cu îndemnuri - "Să fim alături de Timişoreni"”, "Ne-am săturat de mizerie!", "Vrem să trăim omeneşte", "Vrem libertate", "Jos dictatura!", "Jos Ceauşescu!", "Jos tiranii!" - au  fost răspândiţi pe platforma industrială în dimineaţa zilei de 20 decembrie. În faţa primăriei, printre manifestanţi, au fost răspândiţi cu o Dacia 1300. Persoana care a dus fluturaşii în gară i-a depus pe peron, apoi a dis-părut. Vântul i-a răspândit în toată gara. Bătea un  vânt dinspre libertate! Forma cu care s-au imprimat fluturaşii ne-a fost adusă de Andrei Mihaela, muncitoare la I.T.L. unitatea A şi Burcă Laura, lucrătoare la I.A.S. Lugoj.
    1989, anul marilor schimbări
    1989 a fost anul marilor schimbări în lume şi îndeosebi în Europa. Vântul acelor schimbări globale nu s-a resimţit deloc în România. Dimpotrivă.  Prin martie 1989, întreaga suflare a oraşului, cu mic cu mare, a mărşăluit pe străzile oraşului, sub o ploaie măruntă de primăvară,  pentru slăvirea "înţelepţilor conducători" care au reuşit să achite toate datoriile externe cu sudoarea ţării. Astfel, România a ajuns singura ţară din lume fără datorii externe şi cu creanţe în Irak, Libia şi în alte ţări africane. În marea lor majoritate, însă, românii erau nemulţumiţi, iar unii, mai îndrăzneţi, au început să lupte împotriva comunismului şi a lui Ceauşescu în special, cu mijloace modeste, cu mult înainte de Revoluţia din decembrie 1989. Actualitatea vi-i prezintă în cele ce urmează.
    5 anticomunişti convinşi
    Mulţi lugojeni cred şi acum că manifestele din 20 decembrie 1989, aruncate în jurul orelor 14, în staţia de autobuze de la IURT, au fost răspândite la iniţiativa celor din Timişoara. Mărturisesc că nici eu, ca participant direct la Revoluţia din Lugoj, nu am ştiut cine se ascunde în spatele acestei acţiuni de mare curaj.
Este însă vorba de cinci tineri, care fac onoare oraşului, pentru că planul lor de a arunca manifeste anticomuniste datează încă din 1988.
    Andrei Marinela, Laura Velcsoff, Nicolae Andrei, Mircea Velcsoff şi Adrian Lungu merită să fie incluşi  în Cartea de Aur a Lugojului pentru curajul de care au dat dovadă.
    Manifestele, o tradiţie în familie
    Marinela Andrei, de 36 de ani, îmi relatează: "Ideea aruncării unor manifeste m-a obsedat de multă vreme, poate şi datorită unchiului meu, Petru Pleaşca, din Bacău, care, pe când lucra, în 1986, la Uzinele de Reparat Avioane Bacău, împreună cu alţi nemulţumiţi, a organizat o reţea  de   tipărire şi răspândire a manifeste-lor cu conţinut anticeauşist. El a fost arestat şi condamnat la 5 ani închisoare, din care a executat doar unul, la Aiud. Colegul de detenţie a lui Petru Pleşca era Florin Scarleţki, actualul moderator al emisiunii cu drepturile omului de la Televiziunea Română".
    1988 - primele manifeste
    Ideea o măcina pe Marinela Andrei şi căuta un mod rapid, dar care să nu poată fi depistat, de tipărire a manifestelor, ştiut fiind că maşinile de scris erau toate înregistrate la Miliţie. A cunoscut-o pe Laura Burcă, care ulterior îi va deveni cumnată, prin căsătorie cu fratele ei, Mircea Velcsoff. Laura Burcă a găsit o "jucărie", adusă din Ungaria, de tip ştampilă, cu care puteai scrie şi imprima litere. Şi s-au apucat  de treabă, fără să se mai gândească la consecinţe. Au tipărit mii, poate zeci de mii de manifeste, de dimensiuni mici, 10 x7 cm, însă când au terminat treaba, a început să le fie frică. Iată ce ne spune Nicolae Andrei, soţul Marinelei:
    "Prima dată ne-am gândit să le aruncăm la librăria din centru, în apropiere de Ceasul electric. Ne-am gândit să construim o cutie, care să fie plasată deasupra uşii, iar dimineaţa, la prima oră,  când urma să se ridice grilajul, cutia să se  deschi-dă şi conţinutul ei să se răspândească pe stradă".
    O altă idee dezbătută aprig a fost aceea ca manifestele să fie aruncate din turnul bisericii greco-catolice din Lugoj. Riscul fiind însă prea mare, deoarece în apropriere se afla sediul Miliţiei, au trebuit să renunţe, cel puţin pentru moment.
Vara lui 1989
    "Am făcut multe încercări şi ne-am chinuit cu litere ungureşti, fiindcă matriţa fiind din Ungaria, lipseau semnele specifice limbii române. Aşa că am improvizat, dar am reuşit" spune Marinela Andrei.
    În vara lui 1989 au tipărit din nou, masiv, pentru a fi gata în preajma Congresului PCR, care avea loc în luna noiembrie. Pe atunci îi tenta ide-ea, aş spune eu foarte ingenioasă, de a aşeza dispozitivul de împrăştiere a manifestelor sub un autobuz de călători: fixat cu un magnet, care la un moment dat să deschidă cutia, iar manifestele să se împrăştie pe străzile oraşului. În acel moment, despre tipărirea manifestelor ştiau doar Marinela şi Nicolae Andrei, Laura şi Mir-cea Velcsoff. În preajma Congresului PCR, măsurile de securitate înăsprindu-se, au fost nevoiţi însă să amâne aruncarea manifestelor.
    15-16  decembrie
    "Când a început Revoluţia la Timişoara, fratele meu, Mircea Velcsoff, a fost la Timişoara şi, când s-a întors, ne-a povestit şi atunci am mai adăugat un rând pe manifestele noastre: să fim alături de timişoreni!"
    19 decembrie 1989
    Văzând că în Lugoj nu se întâmplă nimic, cei patru au vrut să le arunce pe stradă, însă, până la urmă, Mircea Velcsoff le-a pus pe linia ferată, în apropierea gării, iar când a venit trenul le-a împrăştiat. În aceeaşi zi, Mircea Velcsoff şi-a adunat câteva sticle de benzină, improvizând cocteiluri Molotov. El credea sincer că vor exploda şi avea de gând să le folosească când va veni momentul potrivit.
    Atunci, în acele zile, secretul lor    l-au spus unui coleg de-al lui Nicolae Andrei, şofer la IJTL, Adrian Lungu, care avea o motocicletă. Împreună cu acesta, au mers pe ideea că vor arunca manifestele de pe motocicleta în viteză, însă, până la urmă, au optat ca manifestele să fie aruncate dintr-o maşină.
    20 decembrie 1989
    Adrian Lungu a luat maşina unchiului său, o Dacia de culoare verde, şi au hotărât să arunce manifestele în staţia de la IURT, în jurul orelor 14, când muncitorii din schimbul II vin la lucru, iar cei din schimbul I ies.
Nicolae Andrei ne spune:
    "Am aşteptat în parcarea de la IJTL, pe str. Timişorii şi, când am văzut că autobuzele s-au oprit în staţie, am pornit în viteză, iar când am ajuns în dreptul staţiei am deschis uşa şi le-am aruncat pe trotuar. După aceea, Adrian Lungu a accelerat şi, când ne-am apropriat de bariera de pe strada Timişorii, am îngheţat. Era un filtru al Miliţiei, care oprea şi verifica maşinile, dar   am scăpat şi cum am trecut bariera am răsuflat uşuraţi. Prinzând curaj, Adrian a vrut să aruncăm şi în staţia de la Filatura de Mătase, dar m-am opus, fiind prea aproape de miliţieni".
    Ajunşi acasă, erau cuprinşi de teamă: Se gândeau în modul cel mai serios să se opună arestării şi căutau diverse obiecte de apărare. Spre seară, când au auzit strigătele demonstranţilor, au trecut Podul lui Leucuţa, iar când l-au împuşcat pe Daniel Brocea, ei erau în aproprierea lui.
    Nicolae Andrei mai spune: "Coloana s-a despărţit, o parte s-au în-tors spre oraş, iar câţiva s-au îndreptat spre IURT. Eram printre primii şi am vrut să intrăm în IURT să chemăm muncitorii să iasă, dar nu ne-au lăsat, spunându-ne că înăuntru se află oameni bine înarmaţi şi care ne aşteaptă. Atunci unul a aruncat o piatră şi era cât pe aici să fie linşat, crezându-se în mod serios că e un instigator strecurat printre noi, dar a scăpat ca printr-o minune".