Se aminteşte foarte mult, în publicistica noastră, “aserţiunea” : “toţi suntem vinovaţi, toţi am tăcut”. Desigur, nu este astfel. Însă faptul că am fi participat cu toţii la Revoluţie este o eroare grosolană. Este chiar o blasfemie la adresa adevăraţilor participanţi, iar aceştia sunt doar cei ce au murit, au fost răniţi sau au participat DIRECT, DIN PRIMELE CLIPE, la Revoluţie, cel puţin din primele clipe ale Revoluţiei de la Lugoj. Da. Revoluţia a început aici, la noi, miercuri 20 decembrie 1989. (Însă câţiva dintre noi, lugojenii, am fost la Timişoara, iar de acolo - unde am participat trup şi suflet - şi aceştia, care au participat cu adevărat, posedă dovezi în acest sens - ne-am întors la Lugoj, chiar în ziua de miercuri, la orele 13,30.)
    Ei bine, în acea zi, care a culminat cu incendierea Palatului Primăriei, unde se afla şi sediul PCR, demonstranţii nu au fost mai mulţi de 600. Este un adevăr istoric. Iar dintre aceştia, destul de mulţi erau retraşi prin locuri mai “umbrite”. Şi aceasta după ce Valeriu Rosada şi Daniel Brocea au fost împuşcaţi mortal, în faţa unităţii militare din strada Timişorii. Incendierea sediului PCR a fost un ACT REVOLUŢIONAR şi NU un vandalism sau huliganism, şi el se datorează nu doar suferinţei mocnite, acumulate an de an şi zi de zi în sufletele oamenilor sub crunta opresiune dictatorială, ci şi, în acel ultim ceas, jignirilor aduse manifestanţilor de către un slujbaş ordinar al ceauşismului, pe nume Dan Triţoiu, care, din balconul sediului, apostrofa şi ameninţa demonstranţii.
(...)
    În acea zi de 20 decembrie 1989, a fost frânt lanţul COMUNISMULUI MACROMOLECULAR. Din ziua a doua a Revoluţiei, a treia, a 33-a au început să apară, pe scena istoriei, noii reprezentanţi. Nu au fost cu toţii cei mai drepţi, nu au fost cu toţii cei mai aleşi.

(Drapelul, nr. 16, martie 1990.)