Cu sinceritate vă spun, am fost tentat de mai multe ori să mă apuc să scriu această carte. Motivele care îmi dădeau imbold sunt multe, din care reţin doar două, primul, ca participant direct la Revoluţia din Lugoj, în calitatea mea de membru al Consiliului de conducere al oraşului şi în al doilea rând, în calitate de ziarist şi director al ziarului DRAPELUL, am avut ocazia să cunosc şi faţetele ascunse ale acestui important eveniment, care ne-a schimbat viaţa tuturor.
Cu siguranţă că după 20 decembrie 1989 evenimentele ne-au marcat viaţa pentru totdeauna şi acum la sfârşitul lui 2003, când văd cu mâhnire că organizaţiile de revoluţionari din Lugoj, sunt pur şi simplu invadate de falşi revoluţionari, care în acele momente, în realitate nu au fost nici măcar pe stradă, ne mai vorbind de fapte de bravură, pentru că nu au avut.
Cred că acum după aproape 14 ani după Revoluţie, patima s-a mai estompat, aş putea spune s-a diluat, deşi pe alocuri mai apar câteva răbufniri subiective, aşadar atrag atenţia că nu urmăresc nici să-mi atrag elogii şi nici să-mi atac duşmanii. În felul meu, cu doza mea de sarcasm încerc să redau adevărul despre revoluţia din Lugoj, nu numai văzută prin ochii mei ci şi prin al altor revoluţionari, care au jucat un rol important în conducerea oraşului, atunci când comuniştii au fugit pur şi simplu, lăsând oraşul de izbelişte. Cert este că acei câţiva oameni care au crezut în Revoluţie şi mai ales în schimbare, mai mult decât în viaţa şi familiile lor şi care acum sunt uitaţi şi chiar hăituiţi cu sălbăticie, iar unii reprezentanţi ai puterii de atunci sunt adulaţi şi chiar făcuţi membri de onoare ai acestei comunităţi.
Comentarii lipsite de veridicitate se mai fac şi acum, cum că a fost sigur mâna securităţii, a KGB-ului, dar eu, care am fost acolo, pot să jur cu mâna pe inimă că nu a intervenit nimeni, din contră, a fost un vid de putere şi eram singuri şi neajutoraţi. A trebuit să ne adaptăm din mers şi culmea, un grup de amatori a condus acest oraş mai bine decât mulţi alţii după aceea, în cea mai grea perioadă din ultimii două sute de ani din istoria acestui municipiu.
Pentru că unii dintre noi am fost martorii incomozi ai unor laşităţi, era normal ca să fim priviţi cu duşmănie şi toate încercările noastre, pe plan economic s-au terminat cu un fiasco.
Nici acum nu pot uita ameninţările spuse de un fost nomenclaturist :
“Crăciunul e al vostru şi Paştele este al nostru!” şi, cu resemnare acum vă spun, a avut dreptate.
În toţi aceşti paisprezece ani prin Lugoj au circulat foarte multe scenarii despre Revoluţia din Lugoj, încât e greu să mai separi adevărul de neadevăr, cu atât mai trist,că la împrăştierea acestor zvonuri false, contribuie oameni, care pentru câteva zile au fost portdrapelul nostru pentru marea majoritate de revoluţionari.
Participând la acest eveniment istoric, ca membru activ al Consiliului Frontului Salvării Naţionale am obligaţia să prezint faptele aşa cum au fost, fără comentarii. Şi fiindcă am participat la editarea ziarului DRAPELUL, renăscut în timpul acelor zile, am încă odată misiunea să caut să restabilesc adevărul. Pentru acest lucru majoritatea mărturiilor au fost consemnate în primii doi ani, pentru a fi mai aproape de adevăr şi cât mai departe de mistificări.