"Daniel a fost cuminte, ascultător si foarte silitor. A învătat bine, profesorii si colegii l-au apreciat. A dat admitere la facultate, dar nu a intrat si a trebuit să-si facă stagiul militar, apoi s-a angajat. Pe mine m-a ajutat foarte mult, era foarte harnic si ordonat. Ca si alti tineri de vârsta lui tânjea după libertate, după o viată mai bună.
    Dorinta de libertate l-a scos în stradă, mi-a spus că se duce la biserică să repete colinzile de Crăciun si eu am asteptat să se întoarcă, dar fiul meu nu s-a mai întors si nici colinzile primului Crăciun liber nu a apucat să le cânte. Tinerii alături de care a fost atunci, mi-au povestit că era fericit, încrezător în viitorul pentru care au iesit în stradă. Nici o clipă nu s-a gândit la pericolul de a fi împuscat sau arestat. Spunea că suntem datori să luptăm. Am găsit după aceea în buzunarele hainelor lui manifeste în care se vorbeau despre Timisoara, despre crimele oribile înfăptuite acolo si care chemau tineretul la luptă. Chiar dacă as fi încercat să-l împiedic, să-l opresc să se alăture manifestantilor, nu as fi reusit. Prea mare a fost dorinta tinerilor de a scăpa de dictatură, de minciună si de întuneric ca lacrimile unei mame să-l poată întoarce din drum. Acesta a fost destinul lui Daniel, asa a vrut Dumnezeu ...".